Orasul cu pisici - articol publicat in Ziarul de Iasi

Orasul cu pisici
Data publicarii: 04/09/2008

* daca fiecare dintre noi, copil, adult sau virstnic, ar avea grija de o floare, de un copac si de un catel sau o pisicuta, viata si orasul nostru ar fi mai frumoase



Deunazi, pe la ora prinzului, treceam prin fata UMF, pentru a ajunge undeva in spatele UMF, unde sint vreo 30 de pisici - sa le duc ceva de mincare. Pe strada care duce la Pneumoftiziologie, destul de circulata in zilele saptaminii, era, chiar in mijlocul strazii, o pisicuta moarta. Probabil calcata de o masina, cu citeva ore in urma. M-am indreptat spre ea, sa o iau de acolo si sa o asez undeva in parcul din apropiere, apoi sa caut un loc unde sa o ingrop. Pe linga mine trece o masina in viteza mare - ma gindeam cu groaza ca o sa mai fie strivita o data. Nu era nici un om pe strada, doar mai departe niste indivizi in piata, pe banci, linga statuia Independentei. Cind sa ma apropii, dintr-o masina cu numar strain, parcata mai la vale pe strada, coboara o fata si imi face semn ca vine sa ma ajute. Am dus impreuna pisicuta in gradina din apropiere. Apoi, eu cu o scindura si ea cu o piatra mai ascutita, gasite prin gradina aceea, am sapat o groapa, linga o tufa, si am ingropat pisicuta acolo.

Mereu vedem pe strazile orasului animalute lovite de masini, in agonie sau moarte. Niciodata, insa, nu am vazut vreun cetatean roman sa faca gestul de a le lua din mijlocul strazii si a le duce pe trotuar, dar sa faca un ultim gest, care se face pentru fiecare trup al unei fiinte lasate de Dumnezeu pe pamint si sa le ingroape! M-a impresionat aceasta fata straina, m-a impresionat ca a venit intr-o fuga sa ma ajute. Atit stiu despre ea: ca o cheama Miriam, e din Tunisia si e studenta la Medicina, in Iasi. Si mai stiu ca are un suflet minunat.

Anul trecut, in vara, o echipa de francezi a cutreierat strazile Iasului pentru a hrani si adapa ciinii si pisicile nimanui din orasul nostru. Mergeau pe strazi cu portbagajul plin cu mincare pentru animalute si castroane mari pentru apa. Noi, romanii, stateam pe terasele barurilor, ne beam berea rece si ne uitam la ei, cum cheama animalele flaminde si insetate si cum le hranesc. Oare pina cind va trebui sa vina strainii sa ne hraneasca animalele de pe strada si tot strainii sa ajute sa fie ingropate trupurile lor, lovite de indivizi cu cetatenie romana? Oare nu am putea noi, iesenii, sa fim mai putin delasatori si mai putin egocentrici si sa incepem, chiar de azi, ca tot e inceputul celui mai bogat anotimp, sa fim mai bogati sufleteste si mai buni cu cei din jurul nostru si cu sufletele nevinovate ale animalutelor strazii? Pentru ca, in esenta vietii, tot ale noastre sint, deopotriva ale Domnului, lasate de El pe Pamint pentru noi. Daca fiecare dintre noi, copil, adult sau virstnic, ar avea grija de o floare, de un copac si de un catel sau o pisicuta, viata si orasul nostru ar fi mai frumoase. Iar tu, cititorule, gindeste-te la toate aceste lucruri si ai intelepciunea de a le face si a le spune copiilor tai, mai departe.

Augustine

Soferi si pisici - articol publicat in Ziarul de Iasi

Soferi si pisici
Data publicarii: 14/07/2008

Abia acum m-am gindit ca trebuia sa il fi luat de acolo. Stapinii vindusera casa de pe strada Vasile Lupu si noul proprietar darimase tot, in afara de pereti.

Statea in fiecare seara si ma astepta, pina la ora 11. Statea ori pe zidurile fostei case, ori pe un acoperis din apropiere. Ii stiam de mici, erau trei fratiori negri, slabi, le duceam mincare zilnic. Apoi au ramas numai doi. De vreo jumatate de an, nu l-am mai vazut pe celalalt. Celui ramas ii duceam mincare in fiecare seara, era mereu flamind, cred ca minca o singura data pe zi. Il strigam si venea repede, sarea de pe un zid pe altul, pina la gardul inalt sau ma vedea el si venea la mine inainte de a-l chema. Zilele trecute m-am gindit ca trebuie sa aiba si el un nume. Asa i-am zis Danut.


Aseara, cind am ajuns la el, nu era, i-am lasat mincare, cu gindul ca o sa ma intorc in vreo ora sa vad daca a trecut pe acolo. Imi era drag sa il vad pe ziduri sau pe hornul unei case din apropiere, sus pe acoperis. M-am grabit, insa nu a fost indeajuns. La zece pasi in fata mea, a fost lovit de o masina care a trecut cu o viteza de ar fi omorit si un om. S-a zbatut in aer, a tipat, a improscat singe pe toata strada. Apoi s-a linistit, singele ii curgea prin urechea stinga, a dat sa se scarpine cu o labuta in ureche, a aplecat capul si a murit. Stiu dupa privire cind moare un suflet: nu se mai uita in ochii mei, ci undeva la infinit.

Nu m-am gindit niciodata, pina acum, ca ar fi trebuit sa il iau de acolo si sa il duc intr-un loc departe de lumea dezlantuita. Acolo insa era lumea lui, in jurul gradinii erau case cu alte pisici care dorm prin poduri. Acum el doarme intr-o punga albastra, iar miine am sa il ingrop intr-o gradina, linga celalalt pisoi negru, calcat de masina pe strada Smirdan, intr-o duminica, cu ceva timp in urma.

*

Azi, la prinz, venind dinspre Piata Chirila, pe strada Ion Creanga, chiar linga refugiul pentru tramvaie, un sofer a lovit un alt pisic negru. Il vazuse si nu a avut nici un gest de a incetini viteza. Ar fi putut salva un suflet, dar nu a facut-o. Micutul s-a zbatut intre viata si moarte, asa cum face un om, agonizind. Linga mine, pe trotuar, au urmarit scena de groaza doua doamne in doliu. Cea mai tinara a inceput sa plinga si sa strige: „L-a omoriiiit si doar il vazuse, ar fi putut incetini masina!". Degeaba mai plingeti, doamna... Am suna la Politie... daca ar fi fost un copil in locul acelui pisic?!...

*

As putea sa ma spal de singe sau as putea sa ramin cu singele lor pe picioare, pina cind mi-l va spala ploaia. Alta amintire nu am sa o arat cuiva, nici vreo poza si nimeni nu stie ca Danut ma astepta in fiecare seara sus pe zidul casei parasite de pe Vasile Lupu, in afara de tine, cititorule. De miine nu ma mai asteapta nimeni acolo, dar am sa mai trec, la aceeasi ora, si am sa caut pe ziduri, poate am sa il mai zaresc, uneori, asteptindu-ma.

*

Zilele trecute ma gindeam ca singurul lucru pe care ar trebui sa il facem cu adevarat in viata e sa incercam sa traim cit mai mult si sa ii ajutam si pe cei din jurul nostru sa traiasca. Si sa incercam sa avem grija cit mai mare de fiecare fiinta pe care o intilnim in calea noastra, in fiecare clipa. Abia atunci cind fiecare dintre noi va intelege cu adevarat lucrurile acestea, abia atunci lumea o sa fie cu adevarat mai buna.

Augustine