duminică, 8 martie 2009

Orasul cu pisici - articol publicat in Ziarul de Iasi



Orasul cu pisici
Data publicarii: 04/09/2008

* daca fiecare dintre noi, copil, adult sau virstnic, ar avea grija de o floare, de un copac si de un catel sau o pisicuta, viata si orasul nostru ar fi mai frumoase



Deunazi, pe la ora prinzului, treceam prin fata UMF, pentru a ajunge undeva in spatele UMF, unde sint vreo 30 de pisici - sa le duc ceva de mincare. Pe strada care duce la Pneumoftiziologie, destul de circulata in zilele saptaminii, era, chiar in mijlocul strazii, o pisicuta moarta. Probabil calcata de o masina, cu citeva ore in urma. M-am indreptat spre ea, sa o iau de acolo si sa o asez undeva in parcul din apropiere, apoi sa caut un loc unde sa o ingrop. Pe linga mine trece o masina in viteza mare - ma gindeam cu groaza ca o sa mai fie strivita o data. Nu era nici un om pe strada, doar mai departe niste indivizi in piata, pe banci, linga statuia Independentei. Cind sa ma apropii, dintr-o masina cu numar strain, parcata mai la vale pe strada, coboara o fata si imi face semn ca vine sa ma ajute. Am dus impreuna pisicuta in gradina din apropiere. Apoi, eu cu o scindura si ea cu o piatra mai ascutita, gasite prin gradina aceea, am sapat o groapa, linga o tufa, si am ingropat pisicuta acolo.

Mereu vedem pe strazile orasului animalute lovite de masini, in agonie sau moarte. Niciodata, insa, nu am vazut vreun cetatean roman sa faca gestul de a le lua din mijlocul strazii si a le duce pe trotuar, dar sa faca un ultim gest, care se face pentru fiecare trup al unei fiinte lasate de Dumnezeu pe pamint si sa le ingroape! M-a impresionat aceasta fata straina, m-a impresionat ca a venit intr-o fuga sa ma ajute. Atit stiu despre ea: ca o cheama Miriam, e din Tunisia si e studenta la Medicina, in Iasi. Si mai stiu ca are un suflet minunat.

Anul trecut, in vara, o echipa de francezi a cutreierat strazile Iasului pentru a hrani si adapa ciinii si pisicile nimanui din orasul nostru. Mergeau pe strazi cu portbagajul plin cu mincare pentru animalute si castroane mari pentru apa. Noi, romanii, stateam pe terasele barurilor, ne beam berea rece si ne uitam la ei, cum cheama animalele flaminde si insetate si cum le hranesc. Oare pina cind va trebui sa vina strainii sa ne hraneasca animalele de pe strada si tot strainii sa ajute sa fie ingropate trupurile lor, lovite de indivizi cu cetatenie romana? Oare nu am putea noi, iesenii, sa fim mai putin delasatori si mai putin egocentrici si sa incepem, chiar de azi, ca tot e inceputul celui mai bogat anotimp, sa fim mai bogati sufleteste si mai buni cu cei din jurul nostru si cu sufletele nevinovate ale animalutelor strazii? Pentru ca, in esenta vietii, tot ale noastre sint, deopotriva ale Domnului, lasate de El pe Pamint pentru noi. Daca fiecare dintre noi, copil, adult sau virstnic, ar avea grija de o floare, de un copac si de un catel sau o pisicuta, viata si orasul nostru ar fi mai frumoase. Iar tu, cititorule, gindeste-te la toate aceste lucruri si ai intelepciunea de a le face si a le spune copiilor tai, mai departe.

Augustine

Un comentariu:

Brindusa (Brinda Dasha) spunea...

Buna, Acum am dat peste blogul tau si am citit aceasta postare cu lacrimi in ochi. Ma lovesc atat de des de astfel de scene incat uneori simt ca nu mai rezist sufleteste. Insa doar cei care simt si stiu ca animalele trebuie respectate, ajutate, iubite pot schimba ceva. Noi trebuie sa mergem mai departe,sa ne stergem lacrimile, sa incercam sa ne revenim dupa un episod trist si sa avem convingerea ca doar continuand sa aratam semenilor nostri astfel de gesturi, in timp, vom putea schimba. Pas cu pas, picatura cu picatura, e foarte important sa dam un exemplu si sa nu renuntam.
Craciun Fericit!